Gri.. e-atunci cand nu e nici negru, nici alb. Sau e gri doar cand e si negru si alb..? Pana sa te intalnesc, n-am stiut ca griul e de fapt albul pe un fond negru.. Lumea e neagra.. trage tu conluzia. N-am fost decat o sclava si-am muncit, muncit, muncit la zambetul meu: sa fie frumos, sa fie lipit bine, sa para veridic, sa acopere ce nu trebuie vazut. Si-ai aparut tu, melanj de raritati si paradoxuri. Parte om, parte demon, parte zeu si proverbiala parte inger..Ceea ce pana atunci se zbatea in mine, pe moarte fiind, s-a insanatosit la primul tau cuvant. Blandetea ochilor tai mi-a ordonat lumea interioara; urletele demonilor proprii s-au pierdut prin ceva unghere intunecate ale sufletului, revenind in mod intamplator din cand in cand pentru a-mi reaminti cine eram inainte sa fiu a ta. M-am lasat in intregime in bratele emotiilor care ma cuprind in preajma ta.. si fara macar sa imi dau seama. E atat de tarziu.. imi e atat de somn. As fi adormit doar ca, mi-am dat seama cand m-am pus in pat ca nu aud nimic.. interiorul meu tace. De ce-mi tace haosul acum..? Nu rade, nu plange.. doar tace. Ma ridic si incerc sa imi aranjez gandurile pe foaie incercand sa pacalesc dorul.. de parca dorul e in fasa ori nu stie ce bine e la caldura unui suflet. Incerc, doar-doar ma lasa sa dorm, mi-ar prinde bine putina odihna. Shh.. auzi? Nici tu? Nici eu. E liniste. Acum ma tem. Stau in pat cu bratele sub cap si incet incet, in mintea mea, cateva tobe imaginare tin ritmul cantecului meu de dor. Incerc sa aduc de nicaieri sunetul tanguitor al unei viori bine mangaiata de un arcus. Suspin la auzul viorii si las o perla sa cada pe obraz.. de dor, de desertaciune, de dragul ritmului tinut de tobe. Mi-ai luat sufletul, cuvintele si glasul interior. Sunt jumatatea rea, sunt jumatatea macinata. Nu-ti place cand vorbesc asa, dar sunt jumatatea slaba a intregului nostru. Tu esti balanta mea.. echilibrul.
Sunt jumatate de om in lipsa ta.
