Fin..

Lumea mea s-a naruit. Milioane de franturi de bolta imi taie carnea in picajul lor. Chinul meu s-a sfarsit, acum durerea-si intra-n drepturi mult mai tare caci incepe perioada aducerilor aminte. Nu vreau sa vad chipul niciunui om, nimic din ce-as putea vedea nu mi-ar aduce-un zambet. Sunt slaba, vulnerabila, sunt tinta tuturor sentimentelor ce le-am tinut sub lacat. Sunt prada zambetului tau. Tu-mi dai viata, tu ma ucizi. N-am fost nicicand mai sus, nicicand mai jos. Ma plimb pe-un fir subtire de ata. Sub mine e focul, pustiul, abisul pacatelor si suferintelor. Nu ma pricep la echilibristica. Ma agatasem de tine. Credeam ca ma vei invata sa-mi pastrez echilibrul. Mi-am dorit atat de mult sa fii ceea ce vreau, m-am lasat orbita, te-am vazut prin lumina. Inca te vad prin lumina. Dar bolta e pe umerii mei, durerea oamenilor e pe umerii mei. Muschii se intind la maxim, trupul isi pierde puterea, bratele-mi obosesc, picioarele imi amortesc.. nu vreau sa port atat pe mine. Ochii au obosit, pleoapele sunt lente. Buzele mi-au crapat, s-au uscat, obrajii imi sunt toropiti de soare. Gatul mi-e intepenit, palmele aspre, venele pulseaza frenetic. Miijlocul ma doare, nu ma mai pot tine pe picioare. “Haide, lupta, nu fii lasa!” Si am incercat, am luptat lupta mea, lupta noastra. E bolta grea si vointa mi-e prea slaba. Nu-mi pot masura puterile cu bolta oamenilor. Simt cum ma ingroapa in pamant, incet, dar tot mai adanc. Gleznele mi s-au blocat in sol. Gheea ma tine prizoniera. Uranus ma apasa. Lucreaza in echipa.. si ce echipa.. simt cum pamantul imi ajunge la genunchi.. asta e, s-a sfarsit, ma gandesc. Ma vrea pamantul in pantecele lui. Pare ca nu-i pasa ca oamenii-l vor despica pentru a ma pune acolo. Ma vrea cu tot dinadinsul. Atunci ma duc.. desi, daca m-ai fi vrut si tu asa, poate astazi eram altundeva, nu pe drumul spre noroi. Si uitare.