Martin Page – M-am hotarit sa devin prost

O carte mica, de nici 200 de pagini. Un titlu foarte, dar foarte bun, care te imbie sa o alegi de pe raftul librariei. Pentru ca asta mi-am cumparat-o, e prea buna sa nu o ai in biblioteca (: ) Ei bine, Martin Page, autorul acestei carti excelente (si totodata, autorul cartii “Libelula”, o alta opera foarte apreciata si bine vanduta), ne dezvaluie in paginile ei un personaj de-a dreptul unic si bizar. O combinatie de minte si suflet irezistibila, presarata cu accente de sclipire ce-i pot fi atribuite doar unui geniu. Numele lui este Antoine; un tanar de 25 de ani, fericitul posesor al unei minti sclipitoare, al unor obiceiuri stranii si cel mai important, al unei nefericiri coplesitoare. Pentru ca Antoine, in ciuda multiplelor lui calitati, este un om nefericit. Nefericirea lui, crede el, se datoreaza gandirii. Asemeni oricarui om inteligent, Antoine dispretuieste societatea in forma ei actuala si realizeaza ca toata viata a fost si va fi un inadaptat. Depresiv si uneori psihotic, as zice eu, Antoine decide ca singura solutie prin care se va putea bucura de viata la modul cel mai fericit este ca el sa “astearna peste creierul lui giulgiul prostiei” ( ((: ). Si pentru ca nu poti deveni prost asa, oricum, ci e nevoie de o oarecare eroare genetica ori o mutatie a naturii produsa in instructiunile standard, Antoine incearca sa devina alcoolic, mai apoi ajunge in spital unde afla de existenta unui club “how to” in care ti se explica foarte clar si serios cum sa te sinucizi, iar la final, solutia vine de la medicul lui pediatru care ii ofera niste pastile cu efect de incetosare a creierului (gen Xanax, Prozac etc). Dupa o serie de peripetii de-a dreptul criminal de amuzante, cartea se termina prost, stupid si patetic. Autorul te obisnuieste cu un stil incredibil de amuzant de a scrie si cu o serie de idei naucitoare, care nu ti-ar fi trecut niciodata prin cap, numai pentru a te propulsa inapoi in realitate spre finalul cartii, unde ofera un final infect. Desi replicile ce au loc intre Antoine si fata pe care o va cunoaste sunt foarte dragute si inspirate, witty asa, “exorcizarea” facuta de prietenii lui si mai ales, aparitia fantomei lui Danny inainte de exorcizare, au fost puerile. Oricum, cartea merita citita, e foarte buna, chair daca finalul e neasteptat de slab. O recomand cu caldura (: Iar in legatura cu citatele pe care le postez de obicei, in aceasta carte sunt atat de multe paragrafe incredibil de inteligente si originale, incat mi-ar fi luat o vesnicie sa rescriu totul.

Next: Maine revin cu David Lodge – “Schimb de dame“, am terminat-o q: