Kazuo Ishiguro – Sa nu ma parasesti

Am revenit. “The beast is back” q: Am avut cateva zile de pauza, asa, sa ma bucur de viata si am revenit pentru a-mi da cu parerea (neavizata) despre cartea scrisa de Kazuo Ishiguro. Marturisesc ca nu stiu ce m-a determinat sa iau aceasta carte de pe raftul bibliotecii. Poate mi-a placut titlul: “Sa nu ma parasesti”. Da, cu siguranta m-a atras titlul. Sustin in continuare ca un titlu bun asigura o buna prima impresie.

In ceea ce-l priveste pe autor, numele nu mi-a spus nimic si asta pentru ca nu sunt foarte familiarizata cu scritorii secolului al XX-lea (tocmai de aceea iau cu asalt rafturile bibliotecii). Ei bine, daca pana acum numele sau nu mi-a spus nimic, de astazi inainte imi va spune cu siguranta mult mai multe. L-am gasit pe Kazuo Ishiguro ca fiind fascinant, de-a dreptul extraordinar! Farmecul pe care acesta il da cuvintelor si maniera absolut deosebita cu care acesta reuseste sa surprinda atmosfera si incarcatura emotionala din anumite situatii, sunt de-a dreptul greu de intalnit. Putine, foarte putine romane mi-au lasat aceasta dorinta nebuna de a le reciti. Pot spune sincer ca aceasta a devenit una din cartile mele preferate. Dar sa va expun putin subiectul in speranta ca veti trece la fapte si veti citi aceasta capodopera literara.

Romanul o are in centru pe Kathy H. si copilaria acesteia in interiorul zidurilor internatului Hailsham alaturi de celelalte doua personaje principale, Ruth si Tommy. De fapt, romanul este impartit in trei parti, prima dintre ele avand in centru Hailshamul. Insa vedeti, aici intervine una dintre caracteristicile sau mai bine spus, una dintre amprentele autorului si anume, maiestria cu care acesta se joaca cu cronologia faptelor, in asa fel incat nu as putea spune cu certitudine ce anume s-a intamplat cu adevarat in fiecare dintre cele trei parti. Revenind insa la prima dintre ele, trebuie sa va aduc la cunostinta ca aici, in cadrul “internatului” Hailsham (care este de fapt un “boarding school”, scoala + internat, la noi e dificil de inteles acest termen pentru ca nu avem un exemplu foarte concret care sa ne ajute sa intelegem pe deplin aceasta forma de scolarizare, insa sunt sigura ca puteti corela termenul cu vreo imagine dintr-un serial/film), copiii sunt crescuti intr-un mediu propice dezvoltarii lor normale, insa fiecare dintre ei intelege inca de la o varsta frageda care este scopul sau real. Acesti copii vor deveni “donatori de organe” deoarece ei sunt clone ale unor oameni din afara zidurilor internatului, ale unor oameni din “lumea reala”. Probabil va imaginati aceasta poveste ca fiind o fictiune tipica cu clonare, un fel de “Brave new world” a lui A. Huxley sau o poveste precum cea din filmul “Insula”. Ei bine, va inselati, nu exista nimic conspirativ aici, nu exista nici o contaminare, ci dimpotriva, am avut oarecum senzatia ca si eu, si cei in cauza, ne-am obisnuit cu gandul ca viitorul lor va lua aceasta turnura. In afara vizitelor medicale foarte dese, singurul lucru care ne aminteste constant de faptul ca acesti copii sunt clone, este continua si misterioasa incurajare a “paznicilor” (profesorilor) ca ei sa creeze, sub diferite forme, arta: “pentru ca arta iti dezvaluie sufletul, arata cine esti cu adevarat”. De ce spun misterioasa: de fiecare data, cele mai bune lucrari ale copiilor erau selectate de o anume “Madame” si duse in galeria ei, insa nimeni nu stia cu ce scop.

In cea de-a doua parte a romanului, cei trei copii -acum tineri adulti- se muta impreuna cu alti cativa colegi la asa-numitele “Casute”. Casutele erau de fapt cateva cladiri ce faceau parte din cadrul unei ferme ce si-a incetat activitatea, iar aici, tinerii intra pentru prima data in contact cu lumea exterioara, bucurandu-se de altfel si de o libertate foarte mare, incomparabila cu cea de la Hailsham avand in vedere ca aici nu existau supraveghetori. Nefiind singuri la Casute, ci insotiti de “veterani” (un grup de tineri care se aflau acolo inaintea lor), intre acestia se manifesta diferite relatii de prietenie sau antipatie. Tommy si Ruth devin un cuplu, iar Kathy incearca sa pastreze grupul de la Hailsham unit. Trebuie sa va spun ca Tommy este un baiat izolat, cu dificultati in relatiile umane, iar Ruth e o persoana foarte extrovertita cu opinii puternice despre orice, ceea ce inseamna ca Kahty este exact puntea de legatura dintre cei doi. In timpul sederii la casute, cei trei impreuna cu Chrissie si Rodney (doi dintre veterani), hotarasc sa faca o excursie in Norfolk, unde Rodney sustine ca a vazut-o pe “posibila” lui Ruth (”posibila” insemnand persoana dupa care ai fi putut fi clonat, care ti-ar fi putut fi model). Desi nu isi arata entuziasmul, Ruth asteapta nerabdatoare sansa de a-si zari posibila, la fel si ceilalti patru insotitori, insa ajunsi in Norfolk si apropiindu-se de femeia care ar fi putut fi modelul lui Ruth, tinerii realizeaza ca aceasta nu se aseamana foarte mult cu Ruth, ceea ce le produce o mare dezamagire. Fiecare clona isi doreste sa isi vada modelul, posibilul, deoarece acesta le-ar putea da o mica idee referitoare la viitorul lor. Tot in aceasta perioada, la casute, tinerii trebuie sa isi inceapa instruirea pentru cariera de “ingrijitor” (”ingrijitorii” fiind cei care se ingrijesc de donatori dupa operatiile prin care acestia trec) deoarece fiecare dintre ei va incepe la un moment dat, dupa plecarea de la casute, sa doneze. In aceeasi perioada, incepe sa circule printre locatarii casutelor ideea ca daca doi tineri care formeaza o pereche, un cuplu, reusesc sa convinga ca se iubesc cu adevarat, acestia ar putea sa obtina o amanare de trei, patru ani, pe care sa ii petreaca impreuna. Nici nu ne putem imagina macar cat de inspaimantator trebuie sa fie ca fiecare dintre noi, atunci cand iubim, sa fim nevoiti sa demonstram cuiva (altcuiva decat persoanei iubite) calitatea si mai ales, veridicitatea sentimentelor noastre pentru a obtine un numar infim de ani pe care sa ii petrecem impreuna.

Cea de-a treia parte descrie parcursul vietii celor trei: intai separat, iar mai apoi impreuna. Spun impreuna pentru ca Kathy ajunge sa fie ingrijitoarea lui Ruth, iar mai apoi a lui Tommy. Trebuie sa va spun ca intre Kathy si Tommy a existat mereu o potrivire iesita din comun, o dorinta nerostita de a fi impreuna, de aceea inainte de a muri (de a-si completa numarul donarilor) Ruth isi cere scuze pentru ca a intervenit atatia ani intre cei doi si ii roaga sa incerce sa obtina o amanare pentru a-si putea petrece cativa ani impreuna.

Dupa cum bine anticipati, nu va pot spune finalul, nu vreau sa fie un spoiler aici, dar pot sa va spun ca este unul neasteptat, pot sa va spun ca va fi explicata incurajarea de a crea arta, ca veti intelege multe aspecte ale povestii (dezvaluirea treptata a plotului fiind inca una din amprentele lui Ishiguro). Este un final frumos, un final superb de fapt, asa cum merita o carte absolut superba.

Next: Ionel Teodoreanu – Lorelei