Mircea Cartarescu – De ce iubim femeile

Am scris in postul anterior ca urmeaza o scurta parere asupra cartii lui Mircea Cartarescu – De ce iubim femeile. Dupa cum cred ca v-ati dat seama deja, categoria aceasta se adreseaza exclusiv cartilor. De aceea, pe masura ce termin de citit o carte, o prezint aici, cu bune si rele (conform parerii mele, evident, ceea ce nu inseamna ca este neaparat buna, ci doar ca exista ((: ).

Revenind la cartea despre care vorbeam mai sus, trebuie sa spun cinstit ca.. nu prea mi-a placut. Adica, ma asteptam, la cate recenzii favorabile a avut, sa fie extraordinara, dar din nou, asteptarile mele s-au dovedit a fi nefondate. Titlul cartii te duce cu gandul la milioane de motive pentru care un barbat (sau barbatii) ar putea iubi femeile. Ei bine.. in carte nu am regasit decat 10-20.. si acelea in ultimele doua pagini. Da, da, stiu: fiecare povestire are un talc, un inteles pe care noi, cititorii cei de seama, trebuia sa il sustragem, insa am fost profund dezamagita de majoritatea concluziilor pe care am fost capabila sa le trag (poate nu am fost eu suficient de capabila, cine poate stii ((: ). Ceea ce am inteles in schimb, este ca aceasta faima de care se bucura Cartarescu se datoreaza de fapt unui singur motiv: cand esti printre singurii scriitori romani care scot ceva, un ceva demn de luat in seama, exista acest avantaj si anume, fie ca esti bun, fie ca nu, oamenii te vor citi pentru ca esti “singura alegere available”. A nu fi inteleasa gresit: nu spun ca Mircea Cartarescu nu are nimic bun scos (sa ne amintim de Pururi tînăr, înfăşurat în pixeli), ci doar ca ar trebui sa se rezume la versuri. Ar mai fi de precizat, un lucru pe care l-am tinut minte, ca nu mi-a placut deloc tenta erotica din anumite povestiri. De ce? Pentru ca romanul nu are notiunea erotismului foarte bine explicata, romanul crede ca erotism inseamna orice propozitie in care adauga cuvantul “tzatza”, “pubis” etc. Anii comunismului, care ne-au interzis accesul la cultura, la exprimare libera, care au facut ca subiectele sexuale sa fie considerate tabu, se resimt acum in literatura noastra cea de toate zilele.

Ma rog, oricum, mie personal, nu imi place literatura romana, mai ales intr-o perioada in care orice nazbatie pe care o desenam/scriem/producem, oricat de neobisnuita, extravaganta, prosteasca, imorala sau sexuala ar fi, are sanse sa intre direct in categoria artei postmoderne, contemporane. Din nefericire pentru autor, consider ca am facut o alegere buna ca am asteptat atat de mult timp de la aparitie pana sa citesc aceasta carte. Dar din nou, gusturile nu se discuta, asa ca unora dintre voi s-ar putea sa le placa.

Next: Kazuo Ishiguro – Sa nu ma parasesti