S-au cunoscut intamplator, fireste, c-asa incepe-orice poveste; s-au apropiat treptat, fara sa stie nimic din ceea ce urma sa fie.. S-au privit: intai timid, retras, pe-ascuns, apoi fatis, de drag patrunsi; S-au intalnit: intai amici, inofensiv, si-ntr-un tarziu complici.. S-au zbatut: doar ei stiu cum si cat de greu le-a fost, dar cel putin au inteles ca totul are-un rost. S-au indragosit, caci doar era de asteptat: o fata gingasa si fina si-o frumusete de baiat. Ea pielea alba, parul castaniu, el ochii de un straniu aramiu; ea cu-o privire agera si-adanca, el cu-o privire ce-ar topi si-o stanca; si parca-i vad acum pe-acesti doi dulci nebuni, cum imparteau aceeasi masa-n fiecare luni.. si s-au indragostit.. ce-i drept, intai de ceea ce erau in parte, apoi de ceea ce-ar putea fi impreuna.. si uite-asa-au deschis o noua carte si-i vezi acum tinandu-se de mana;
Si zilele si le petrec tot amandoi,: nedespartiti in zi de ploi, infrunta-n doi orice furtuna, se bucura de soare impreuna de parc-ar fi eroi din clasice romane ce nu lasa nimic sa le destrame, iubirea de poveste.
Si-o vezi cum plange-n lipsa lui si cum intregul trup o doare, de parca fara el, ea e a nimanui, lasata la-ntamplare. Si-i se cutremura fiinta cand simte ca ea nu mai poate, ar vrea sa-si strige neputinta ce-o stapaneste cand e el departe. Si e pustie si infranta si-ar vrea ca timpul s-o ajute, ii scrie zi de zi povesti spunand-i “Du-te! Du-te!”. Iar timpului ii place fata, caci n-ai cum sa n-o indragesti, de-aceea isi grabeste pasul si ii raspunde la povesti: “Ma duc in graba, draga mea, caci iti vad zilnic suferinta si stiu ce-nseamna sa iubesti si sa te lupti cu neputinta”.
to be continued
