Imi esti…

Mi-esti pamantul de sub picioare, de aceea-ncerc sa nu apas prea tare atunci cand pasesc. Imi esti soarele de dimineata, de aceea nu-mi prea pasa daca privindu-te prea lung am sa orbesc. Imi esti ploaia ce ma-nvaluie si ma imbiba atunci cand tot in mine e uscat si fara vlaga, imi esti vantul ce m-alina atunci cand lumea inceteaza a-mi fi draga; te intetesti cand sufletul mi-e zbuciumat si ma-mpresori cu falnice rafale atunci cand totul mi se pare blestemat si haosul din mine doare.. mi-esti luntrea de pe raul vietii ce ma adaposteste protector atunci cand valurile-i se izbesc de maluri si ma ataca amenintator.

Stingi bolta instelata a lumii si-ntregul albastru ceresc.. devine negru-ntunecat, de nepatruns, atunci cand vezi ca obosesc si de intreaga lume ma feresc. Imi esti aliatul de nadejde atunci cand la razboi pornesc, te lupti cu lumea-ntreaga pentru mine atunci cand eu nu indraznesc. In tine regasesc motive mii ca zilnic sa continui sa zambesc, in tine-mi pierd dificultatile, prin tine-nvat sa le depasesc. Cu tine cartea vietii-mi pare neincapatoare, caci nu-i asa, cum ar putea-ncapea in ea, atata fericire, oare?

Ma mistuie un dor cumplit si-mi spun atat de des ca trece, dar dorul de tine m-a amortit si trupul imi e rece. Ma simt precum un mort pe dinauntru viu, atunci cand nu imi esti aproape, suspin atunci cand ma gandesc ca noaptea ne desparte.. si timpul neindurator ma tot supune incercarii.. “tu nu stii, timp nechibzuit, ca nu-l pot da uitarii”? .. si uite-asa, nebunul timp dispare vazand ca nu ma poate-ndupleca.. si-a doua zi te vad in poarta ta cum imi zambesti.. mortul din mine trage-n piept parfumul tau si licarirea-n ochi imi reapare: “Iubitul meu, cat mi-ai lipsit, am fost pe punctul de-a pierii”.. tu imi zambesti caldut si bland si vad in ochii tai ca nici tu nu m-ai dat uitarii..