Te-aseamana cu-o panza fara pictor ce isi asteapta rabdatoare creatorul, rezemata de fereastra scorojita, asteptand sa-i fie fardat exteriorul. Sta sprijinita-n coltul ei si.. tace, intrebandu-se din cand in cand, pictorul ei ce-o fi facand. Zambeste bland, zambeste-amar, si ochii-i dau sa planga.. de doua luni sta asteptand si el trece pe langa. Il vede c-o priveste si isi asteapta inspiratia, e abatuta si suspina.. nu-i intelege motivatia.
Pana-ntr-o zi cand, nemaisuportand s-o vada tot mai trista, fereastra-si ia inima-n dinti si panzei ii explica: “ti-e exteriorul nepictat si tu esti toata goala, prin mine trece vantul pe-nserat si -dimineata- te gaseste-n amorteala.. iti treci privirea de nenumarate ori peste manerul usii, astepti cuminte pana-n zori sa ii auzi lui pasii.. stau martora durerii tale si nu mai pot sa iti indur amaraciunea, m-am hotarat deci sa iti spun povestea panzei ce-a fost-naintea ta.. era frumoasa ca si tine si se-ntreba mereu si ea, pictorul ei de ce nu vine, de ce nu vine-a o-mbraca? si intr-o seara pe-nnoptat, apare pictorul mult asteptat. o muta repede pe sevalet, ia pensula si-o-nmoaie-ncet in rosu sangeriu de suflet. ii fuge mana neincetat si isi picteaza sufletul pe ea.. o sprijina din nou de bratul meu si-o lasa spre a se usca. adoarme-ncet, cu zambetul pe fire.. nestiind ca dis-de-dimineata, se va trezi cu mii de ochi infometati asupra ei, veniti acolo s-o admire. pe cand stateam cu soarele la o cafea, si-i povesteam de noaptea ce-a trecut, te vad pe strada, jos, in fata mea, la bratul pictorului crud. urca incet si simt ca trece-o vesnicie, mi-e teama panza s-o antentionez ca stiu ca-i fur din bucurie. ce a urmat, nu pot cuvintele-mi sa iti descrie, un sfasiat de suflet si-o panza-n agonie. si a fugit cu ea departe, departe de tot ce cunostea.. nu stiu nimic concret de ea, desi am auzit cum ca ar sta sprijinita pe-un perete alb, undeva pe strada 25.. intr-o cafenea”
Pe firul panzei aparu o lacrima caci a-nteles tot ce fereastra povestea, inchise ochii dureros, se detasã de tot ce o imprejmuia. De-atunci, panza.. n-a mai vorbit, pe pictor tot l-a mai iubit. Si sta acolo chiar si azi, sprijinita de pervaz.. si langa ea sta tot fereastra, singurul sprijin ce-l avea.. aceeasi fereastra care-a mintit candva pentru a o pastra.
